POEZIE(1)Sebastian Dragan, De sapte ori sapte pacate, editura Cetatea de...

POEZIE(2) Sebastian Drăgan, De şapte ori şapte păcate, editura Cetatea d...

PACATOSUL SEBASTIAN DRAGAN

Păcătosul Sebastian Drăgan
de Mircea Constantinescu
Sunt conservator prin naştere? prin formaţie? datorită incapacităţii de a construi viguros zile viitoare?... De vreo două decenii am primit volume de versuri (cu autograf) cât n-am primit în toţi anii anterior. Am fost invitat (rugat) să semnez recomandări pentru un liric sau altul spre a accede în uniunea de breaslă. Mărturisesc, ca pe-un păcat de spovedanie pascală, că n-am făcut decât să răsfoiesc cărţile respective. Nu m-au frapat, nu mi-au pleznit obrajii cu sămânţa unei originalităţi deosebite, dacă nu ieşite din comun. Bărbaţi şi (tinere) femei deloc lipsiţi de talent. Dar – numai atât. Ez(x)oterici, flamboaianţi, primitivi, pastişori, normali, jurnalieri, 'telectuali, gurmeţi, insatisfăcuţi, violate... Am preferat, estimp, dar şi catalizat de conjuncturi, să-i urmăresc tot pe stihuitorii deja afirmaţi. A-i enumera, aici, mi se pare superfluu. Ca oricare descifrator de texte scrise, - am şi eu legiunea mea de lirici preferaţi. Mă refer, acum, exclusiv la scriitorii români actuali, unii încă (!) convieţuitori cu mine. Ceva din Wagner îmi bubuie în urechi – uşa spre hol e dată de perete, acolo zace unitatea centrală furnizoare de melodii comandate, doamna mea are cinismul de a-l alterna pe Modugno cu Wagner, urechea ei muzicală îi permite să cânte, sau cel puţin să îngâne melodiile anilor '60 sau '70, dar şi pe-acelea fără vârstă!). După cărămizile ghilgameşiene, după strofele şoptite de aezi în litanii tihnite/sorcovite şi sporovăite peste un ceas, un secol ca aparţinînd zeu-orbului Homer, nu cred că noi, actualii (sic), am mai putea produce surprize cititorului altfel decât printr-o impertinenţă cinică sau, barem, ireverenţioasă; ar fi vorba de fudulia poalelor ridicate, de fudulia logicii imediate aberante, de fudulia unei cruzimi trucate dar al naibii de posibile, de probabile... Doamne fereşte să traducă vreun neofit că eu, aici, dau ordonanţe de urgenţă!... Dinspre maidanul păduros, ca un sex magnificent, al Parlamentului îmi umezeşte umerii, când scriu, o boare-mironosiţă cambodgiană... Îmi traforez tandru pântecul brobonit, grăbit să cobor în viaţa reală, adică să-mi cumpăr ţigări şi un bilet de loterie, un milion şi ceva de auro poate că m-ar determina să privesc continuu numai partea plină a paharului, deci să nu mai fiu obligatoriu un afurisit de conservator... A, defapt ţineam să semnalez o surpriză, anume descoperirea unui făcător de cuvinte, poate şi a unui artist spectaculos mlădiat pe clipa cea repede, ce ni s-a dat. Conservator cum mă ştiu, nu uit că un poet mi-a publicat prima proză, autor, acela, de cântice ţigăneşti, via Garcia Lorca, urmat prin cuibare contrafăcute şi de alţi, altminteri foarte puţini, zburători-condeieri. Surpriza prezentă urcă pe ţeava-din-trestie prin care a respirat Terente, cel fugărit de impotenţi şi jandarmi pentru că s-a încumetat să-şi pună bărbăţia la treabă. Tot acest ocol (fierbinte: sunt deja 320 la umbră!) mi-a fost prilejuit de ciocnirea languroasă, parşivă, inevitabilă cu o sumă de poezii/cântice ţigăneşti găzduite de ed. Cetatea de Scaun de prin 2008 după Iisus. Melomanul cobzărliu se numeşte Sebastian Drăgan şi, cică, după gura târgului, ar fi avocat. Mă pomenesc că o fi, totuşi, avocat, sau, oricum, cunoscător al legilor. Deocamdată, e un bun cunoscător al legilor retoricii lirice. Sub egida unui titlu (prea construit pentru gustul meu), "De şapte ori şapte păcate", el e pandantul, corespondentul, afinul acelei poete din anii '90, care semnase, provocator dar motivat, un opuscul cel puţin incitant, "Libresse oblige". Măsluit după condeiul, după tibişirul, după sexul, după violenţa personale. Carte furnizată de autor într-un total suc propriu. Am tradus, pe-atunci, versurile ca pe nişte librete ale muzicii concrete care ne terifiază timpanele. Nu era cazul să-mi placă ce-mi propunea poeta respectivă – ci doar să fiu pălmuit gingaş de dur spre a mai reacţiona . (Pentru Dumnezeu, - doar nu suntem toţi nişte Terente!...). Avocatul Sebastian Drăgan nu mi-a sugerat, nu mi-a cerut să-l recomand pe undeva, cândva. Dimpotrivă. E un cetăţean mai prosper decât reuşesc eu să fiu. Spre cinstea lui, spre necinstea mea. Sau viceversa, chestia cu viceversa ne-a înţepat-o subcutanat Ilecaragiale. Un virus antivirus. Bun. Simpaticul june (pentru mine, bărbaţii născuţi în 1970, , deci pe vremea când m-am nimerit în intromisiuni ilicite la graniţa dintre Slovacia, Ungaria, Austria şi am fost penetrat de reflectoare durdulii şi de dosare şi de declaraţii olografe, - sunt toţi un soi de juni), şi-a îngăduit sâ bezmeticească incisiv, ca un chirurg care, după două pahare de wiskey, execută cea mai fină operaţie, spre dezamăgirea (invidioasă) a celor care, asistenţi prestigioşi, nu fac decât să coase cu razele laser... M-a sunat pe mobil şeful de birou, mi-am pierdut firul gândurilor, cred că vream să accentuez... Mi-am deplasat scheletul puhav spre frigider, mi-am împrospătat viguros dozele de vodcă/bere, mi-am mormăit următoarele propoziţii, Doamne!, care sunt astea/alea?!... A, uite, vream să citez ceva – deloc cel mai potrivit poem, doar cel mai percutant în ordinea firească a talazurilor căldurii bucureştene şi, (dar mai cu seamă şi) în ordinea firească a unei ediţii elegante, ataşante, implozive (însumi am cules, de-a lungul mileniilor personale, fotouri, clişee, imagini-sepia, fotografii-carton, indestructibile, ai spune), astfel că-mi permit să invidiez cu nonşalanţă tentativele aşijderea. Să fie iertat păcătosul, dacă e bine intenţionat. Cel puţin aşa mă consider. Până să vă prezint poezia-capcană sau poezia-desfrâu, semnată de domnul avocat, daţi-mi voie să vă reamintesc, acum când s-au prăvălit 400 peste epidermele noastre, de poemul care mi-a jignit fundamental adolescenţa, scris de un puştan mult mai curajos decît mine: "Seceta a ucis orice boare de vânt,/ Soarele s-a topit şi s-a scurs pe pământ,/Ciuturele scot din fântâne noroi..." A fost să-mi fie – mă aflam într-o tabără şcolară la Breaza – prima lecţie de dicţie interioară. M-a durut până la lacrimi izbânda acelui nord-moldovean, care-şi permisese, suit pe mesele Uniunii Scriitorilor, să proclame esenian şi că "...era o podgorie, poate un han,/ era şi o hrubă, acolo, cu vin/ cu trepte săpate adânc, în declin", şi, în cazul când comesenii pipăiau subfuste şi subchiloţi, să le răcnească, addenda nemiloasă, "Ştiu eu, mama şi-a zis că mă nasc într-o zodie bună/ Plinului pântec aşa-i cânta într-o noapte cu lună..." Labiş a fost primul poet român sinucis cu ordin de la stăpânire – dar, ce spuneam?... A, vream să vă printez "Psalmul curvei nepereche", subtitrat de părintele/avocat/poet, pre numele său mirean Sebastian Drăgan: ... şi mi-am strecurat sub şezut o pernă de favorită a sultanului şi mi-am reglat la 25 aerul artificial şi mi-am reumplut paharelele şi mi-am golit glastrele de florile defuncte roş-albe şi m-am izolat de acordurile verdi-wagneriene din hol şi mi-am amintit de masqueratta de azi-noapte şi mi-am zis că Iisuse să nu care cumva să treacă panzerele peste oléul spaniol diseară şi am pornit să respir economicos doar-doar voi apuca miezul zilei de coarne şi m-am trezit că-mi pare dizgraţios de rău că nimeni n-a comentat scrisul meu înveşmântat în epiderma adamică aşa cum convin eu azi acum când ficuşii se luptă să-mi străpungă auzul retinei când bişoancele cu limba de-un cot afară îmi cerşesc o tandreţe imposibilă când doamna şi mezinul meu îşi bălăngăne siluetele ca-ntr-un vivant tablou de Chirico pictat pe ecran de-un Fellini căruia Bergman i-a şoptit la ureche nu ştiu ce de pildă ca arienii alemanzi diseară să nu calce-n şenile taurii mauri va fi un somptuos prăpăd şi mă prepar să câştig milionul de la Loto deja am telefonat cât şi cui le voi da bani să-şi repare dinţii dicţia şoldurile perciunii acoperişul sexul delabrat şi e bine încă suntem vieţaşi încă îndurararea lui Nero planează peste noi ca nişte pescăruşi sătui asfaltul adineauri se mlădia sub conturul sandalelor mele pune domnule punct pune domnule virgulă pune iubita mea din visul de deunăzi palma peste muştiucul vânos vineţiu era o podgorie poate un han era şi o hrubă acolo cu vin cu trepte săpate adânc în declin realizez că sunt scris acum de alţii şi ziua se zemuieşte dizolvant peste umerii şi fruntea mea Poeţii au privilegiul de a putea să fie şi nebuni şi curteni şi dictatori ei pot să-şi regizeze clipa cea repede ce li s-a dat cu false smerenii cu false carduri de credit Poeţii sunt singurii magicieni ai muzicii cuvântului dar pune domnule punct pune domnule virgulă fă ceva uite că nu uite că da bumbii bobocilor de roze pe balcon vor să-şi desfacă şliţul e prea zi e prea cald ai trecut prin viaţa mea ca o ciută prin dumbravă inima-mi de-atunci bolnavă te mai caută te vrea propunea un poet undeva de prin Ardeal acum nu ştiu câte milenii câte secole câte secunde şi te-ai dus dulce minune oo ce bine-i că te-ai dus nu sunt arătoşi tigrii albi ci doar tigrii-tigri soarele s-a topit şi a curs pe pământ o vino odată măreţ viitor cât încă nu s-au terciut terasele de peste pleşuvia mea pune domnule măcar două puncte că te aplecaseşi peste nişte pagini semnate cu sânge menstrual bărbătesc aşa e vine şi momentul când nu tu vorbeşti când eşti vorbit când suporţi în vintre în genitale şişurile şişcarilor şmenari abia atunci te verifici te desfoi viguros parcurg în bras în crawul în fluture culoarul făgăduit culoarul furat de la zei degeaba se derobează banalii de mângâierea zeilor alta nu există cea părintească e una cumsecade cea zeiască e una fatală damnată... "Mi-ai sucit ochii căprii Cu scântei pe la chindii, Curvă plină de hachiţe Ca fusta unei hangiţe! Te zgâieşti la mine, zuză, Că mi-ai procopsit pe buză Bubă dulce, de tânjeală, De ger şi de fierbinţeală Şi m-ai julit pe ureche Cu săruturi nepereche Mi-ai sucit ochii căprii Cu scântei, pe la chindii Şi cu jar, de mântuială Îmi dai cep la socoteală" (= ei bine, confraţi, acest vers ar fi putut să fie scrilejit şi de Villon, şi de Appolinnaire, şi de Lorca, şi de Vian, şi de Paraschivescu...; foarte probabil, i-ar fi căzut bine la ficaţi şi medicului Rabelais; ciupitor de literatură insurgentă, cum mă afirm de la un timp, îmi cioplesc impresiile cum odinioară crestau pe răboj hangiii un datornic, doi datornici...) "În gât să îţi dau spoială, Cu tinctură de sămânţă, Albitură de putinţă Să mă-mbeţi cu limba, criţă, Suflet să-mi faci ferfeniţă Coapse prinse-n foarfece, Care să mă ferece, Palmele-mi ce-ţi modelează Sâni de pară, cu sfârlează Umeri rotunjiţi la colţuri, De care trag ca de hăţuri, Să te răscolesc, măiastră, Şi să îmi rămâi buiastră, Că genunchii ţi-i desparţi Geamătul să mi-l împarţi Într-o zi de 13, marţi, Mi-ai sucit ochii căprii, Cu scântei, pe la chindii, Curvă plină de hachiţe, Ca fusta unei hangiţe!" Sebastian Drăgan nu produce revelaţii în absolut, dar în imediat. Poeţii care se căznesc să fie altcineva, adică eventual filosofi, cad în păcatul grandorii lipsite de grandoare. E o hazna ( = vistierie, în limba noastră veche) comodă şi, pentru miopi, culantă. Scriu aceste fraze când Bucureştii s-au decis să-mi macine rezistenţa. Mai bine acum, decât mâine – când va fi cutremur, va fi ploaie, va fi caniculă, va fi tornadă, va fi rupere de nori, va fi (Ras)Putin, iartă-mă Doamne, că nu ştiu ce mai spun!... Acest stihuitor îmi este drag pentru că îşi supralicitează stinghereala de a fi fost născut mascul. Or, numai bărbaţii se încumetă la acest rodeo. Sunt fericit că n-am ratat ciocnirea cu acest imberb impertient. Să mai adaug că "De şapte ori şapte păcate" este o plachetă copertată/ilustrată de acelaşi stihuitor într-o manieră art nouveau sau à la belle époque, potcovită serafic ştrengar cu clişee foto pe care, cândva, le-ar fi făcut cadou Romulus Vulpescu unui Villon, unui Baudelaire, unui... E o impertenenţă gestul editurii Cetatea de Scaun să comită o asemenea carte, din care mi-am îngăduit să citez doar o pagină. Poate, într-un viitor culpabil, poetul avocat se va dezrobi de pitoresc şi va urca pe treptele marmoreene ale celor care... ( a se completa după voie ).
Mircea Constantinescu , "CLIMATE LITERARE", an 2, nr.10-11, iulie-august 2008, pag.5 - Cronica literara

EVANGHELIA dupa Maria din Magdala

“Dar eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s'o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui”
(Matei 5, 28)
1.1. Vestea a zburat mai repede decât atunci
când se arătase Steaua magilor de la Răsărit,
luminand naşterea Împăratului Iudeilor
2. Toată cetatea aflase că Învăţătorul venise în
casa Fariseului şi se aşezase la masă,
cinstindu-l
1.3. Mi-am acoperit repede faţa cu un şal
să nu vadă trecătorii cum mă îneacă
lacrimile şi-am fugit
1.4. Cu cinci clipe în urmă, trupul îmi fusese
întinat şi batjocorit de doi saduchei.
Arginţii lor îmi frigeau încă palmele când
am auzit de Rabuni şi n-am pregetat:
1.5. I-am aruncat pe străzile cetăţii, scârbită.
Îmi simţeam inima grea cât tablele lui Moise
1.6. Se va învrednici să mă primească? Voi
îndrăzni să-L privesc?Îmi va cuprinde
inima cu dragostea Lui? Voi găsi iertarea
pentru trecut, prezent şi viitor?
1.7. Am trecut de străji, zâmbindu-le păcătos,
cum păcătoase îmi erau gura, carnea, mintea
şi mersul
1.8. Doar inima, doar inima-mi simţeam dogorând
precum soarele la care se închină Faraon
1.9. Ţineam în mâini un vas de alabastru cu mir
mirositor şi atunci L-am văzut:
1.10. mai frumos decât orice fiu al lui Avraam,
mai luminos decât orice urmaş al lui Isaac
1.11. Am căzut la picioarele Lui şi-am
început să plâng fiindcă nu-mi mai
stăpâneam baierele inimii
1.12. Simon, Fariseul, mă privea cu ură
1.13. Lacrimile mele însă Îi spălau picioarele
şi părul meu despletit le ştergeau
1.14. I-am sărutat gleznele şi degetele şi
tălpile I le-am uns cu mir
1.15. Şi-am rămas aşa, până când Eli s-a ridicat
şi I-a spus lui Simon: Păcatele ei, cari sunt multe,
sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă
puţin, iubeşte puţin
16. Şi mi-a zis: Iertate îţi sunt păcatele!
Credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace!
1.17. Dar nu m-am dus. L-am urmat
până la moarte şi viaţă. Şi am continuat
să-L iubesc până dincolo de cruce

ICOS 1
Simt ceva ud, prelingându-se din nara dreaptă:
îmi curg mucii peste buzele conturate în bej,
cu oriflame sau, parcă, avon
şi zău că-mi vine să mor de ciudă
Nu, nu mi s-a întins rujul
am luat marfă bună de la avocatul ăla parşiv
aşa că ţopăi pe tocurile cui
în pantofii Prada
mărunt-mărunt
e frig
cu toamnă măcinată
şi vînt
peste ciorapii de mătase întinşi
de port- jartier,
pe sub fusta strâmtă şi scurtă
înlăuntru
îmi intră adânc vântul ăsta nebun şi
dacă ar fi fost vară aş fi avut deja un
orgasm,
două,
aşa, doar anexita îmi punctează
fremătând, până aproape de
buric
cercul de foc mă putrezeşte
încet
degeaba mă şterg grăbită
cu şerveţelele alea parfumate
din mall
mucii îmi curg
grăbiţi
împlinind legea lui Newton
înjur şi blestem în gând
da' asta nu-i impresionează
deloc
se-asează mereu deasupra buzei
pendulează
şi încetinesc până când
accelerata respiraţiei-i omoară
cicatrizându-i
scot grăbită oglinda,
îmi refac machiajul
pun puţin fard
puţin creion dermatograf
şi-un pic mai mult suflet
un sfârc - stângul – mi se-ntăreşte
subit, parcă presimte ceva:
am văzut maşina aia
care încetineşte uşor
e-un mercedes de culoarea nessquik
cu lapte
şi gustul dulce-amar după sexul oral
de mai înainte
îl amorţesc cu fumul de ţigară
şi-o lamă de gumă mentolată
cu care fac baloane
rotunde – rotunde
Oftez.
Cu mercedesul ăsta-i altceva
dacă opreşte în dreptul meu
va fi ultima dată
sigur ultima.
Apoi voi face un duş, mă voi
spăla cuminte şi bine pe dinţi
şi o să mă-ntorc
acasă
ca să-mi iubesc bărbatul şi să-l
mântuiesc cu sufletul meu de
virgină

II
2.1. Nu m-au bătut cu pietre
pretorienii şi nu m-au alungat
de pe Via Dolorosa
2.2. Mi-am uns trupul cu ulei
adus din Egipt, mi-am stropit
faţa cu apă parfumată în petale de lotus şi smirnă
2.3. Mi-am pieptănat părul cu grijă, mi-am curăţat
faţa şi mâinile ca să-l pot spăla pe Învăţător pe picioare
2.4. Stătea acolo Eli, cu trupul lui frumos
ca un David, învelit în aur de cuvinte
şi de soare
2.5. I-am cuprins tălpile cu mâinile
mele murdare de iubire
2.6. I-am sărutat degetele şi gleznele cu buzele
mele crăpate de păcat
2.7. Am rămas aşa, cu capul plecat
în ţărână până când Eli şi-a
zgornit ucenicii
pe toţi 12
până când m-a mângâiat
pe creştet
2.8. Abia atunci am îndrăznit să
ridic ochii
2.9. Abia atunci L-am privit
cu dorinţa
iertării
2.10. Şi da, m-am simţit violată când
Învăţătorul m-a cuprins în braţe
şi sânii mi s-au întărit a pofte
şi buzele s-au umezit
şi respiraţia mi-a devenit şuierătoare
2.11. Simţeam un gol în stomac
acolo, pe Via Dolorosa
2.12. Şi nu l-am putut umple
decât cu dragostea Lui

III
3.1. Nimeni nu ştie că m-am îndrăgostit
Matei mă priveşte cu ură
3.2. Petre, de câte ori mă vede, bolboroseşte
rugăciuni şi fuge de mine ca de un îndrăcit
3.3. Luca e singurul care nu mă ignoră
şi-mi spune cum să stau în rugăciune şi post
3.4. Ion împarte pâinea cu mine şi are grijă
să m-aşeze de-a dreapta lui Eli
3.5. Mă simt bine, mai bine decât
atunci când urmam Legiunea a VII-a Germanica
prin pustiul Egiptului, la Faraon sau în Capernaum
3.6. Cu Marcu cred că mă înţeleg cel mai bine
el ştie că toţi 12 mă poftesc
însă numai El mă iubeşte

IV
4.1. Am fost în grădina Ghetsimani
când ne dădea târcoale apusul
4.2. M-am rugat să nu-I atingă
pielea neprihănită decât de dragostea mea
4.3. Fierul ascuţit al piroanelor
şi lemnul de măslin al crucii
şi batjocura şi răutatea
şi oţetul cu sânge
şi grija
4.4. dar n-a fost aşa
cel care-L iubea mai mult
L-a trădat
4.5. şi eu Îl trădasem de mult
Îi trădasem neprihănirea: purtam în pântec pe fiul Lui

V
ICOS 2
Sub cearceaful roşu, din mătase
îmi răcoresc coapsele înfierbântate
Stau întinsă pe spate, în patul cu baldachin
stil Ludovic al nu ştiu câtelea
Salteaua aurie, brodată, şi-a dezvelit
un colţ – e udă, pătată de lichidul
dulce al lui
Candelabrul din cristal stă fix deasupra
pântecului meu obosit de iubire,
sticleşte
Aud doar apa cum curge la duş
s-a dus să se spele
de mine
de el
de amândoi
în camera hotelului de 5 stele
cu room-service, draperii din brocart
prosoape cu monogramă, şampanie
Don Perignon
mi-aduc aminte de Galileea
de Ierihon şi de Betania
de călătoria pe Muntele Măslinilor
şi de nevolnicia împlinirii mele
cu nevolnicia
apostolilor împliniţi prin El
mi-e sete – gheaţa s-a topit în frapiera
de argint, o gură de şampanie mai lâncezeşte
pe fundul sticlei o beau
e caldă cum caldă îi
era sămânţa ce-am degustat-o
înghiţind cu poftă nebună
nu mai am prezent
de trecut nu-mi aduc aminte
viitorul e azi, aici, acum
deja e ieri
Alături duşul continuă să curgă cu apa
biciuindu-i bicepşii şi pectoralii
fesele şi bărbăţia
nici vorbă de curăţire
n-am chef să-mi trag chiloţii
nu-mi pun sutienul 90 C
rămân goală
şi tot goală pe dinlăuntru
mă va găsi când se va
întoarce de la duş

VI
6.1. Am fost cu El când a dat pildele
fariseilor şi saducheilor şi-n Cezareea lui Filip
6.2. am fost cu El în Capernaum
m-am rugat în Iudeea,
m-am spălat în Iordan
botezandu-mă El, Doamne
6.3. Cred că atunci când a blestemat smochinul
făr' de rod pe mine m-a blestemat
să nu mai dea rod
de dragoste din mine pentru altul
6.4. să nu mă mai vindec de dragostea Lui
6.5. În Ghenezaret I-am atins poalele hainei
şi mi-a spus: afară din om nu este nimic care, intrând în el,
să-l poată spurca, dar ce iese din om, aceea -l spurcă
6.6. cum să ascund Doamne, dragostea
ce iese din inima mea?

VII
ICOS 3 – CÂNTAREA CÂNTĂRILOR
Vai! Cîte mîini mi-au modelat trupul!
Câte mângâieri mi-au tocit epiderma,
Câte buze lacome şi câte limbi neobosite de pofte m-au măsurat
de-a lungul şi de-a latul, pe dinafară şi pe dinlăuntru, de-a
curmeziş şi încruciş
m-au sărutat peste tot!
Mai ai şi tu loc? Găsi-vei vreun colţişor, vreu cotlon, vreo
părticică din mine imaculată?
Să fie vârful degetelor, subţiorile, tălpile sau gleznele?
Nici pomeneală, nici pomeneală,
Mă şi mir că mai exist!
Mă-ntreb atunci cum de mai pot sta în picioare!
Ar trebui să umblu doar jupuită de piele sau descărnată
cred că numai oasele nu mi-au fost atinse
şi poate chestia aia ascunsă
căreia tu îi spui suflet
şi eu îi spun simplu
iubire

VIII
8.1. De ce m-ai părăsit, Doamne? Camaşa
Ta plină de sange o strang la piept
8.2. Mirul meu nu Te-a vindecat. trupul
meu păcătos nu Te-a ridicat de pe cruce
8.3. Lacrimile mele nu Ţi-au stins setea
de iubire
8.4. Acum, abia acum Te simt în mine, ca o
mireasă care s-a căsătorit cu Viaţa
8.5. Şi te-am văzut c-ai înviat
în trup şi spirit şi iubire, fără
să-Ţi mai pot da carnea mea şi plăcerea
şi dincolo de ele
să mi Te dărui toată

IX
9.1. Şi-au fugit toţi. Am rămas
la picioarele crucii
să-mi bat piroanele singurătăţii
şi să mă sfartec în 12
cate o bucată pentru
fiecare apostol
9.2. Aşa m-au răspandit în lume
iubită pe furiş,
uitată, hulită, reudiată
adorată de scarbă

X
ICOS 4
Ce vrea ăsta să facă din trupul meu?
Din carne-mi stoarce plăceri
nemăsurate
Îmi înmoaie oasele de-atatea pofte
mă topeşte din afară înlăuntru cu flacăra
aia rece şi seacă
obrinteşte toată ca o
rană
mergandă
mă renaşte
imundă pentru unii
pentru alţii
fecundă
eu, pururea şi veşnică fecioară
Maria din Magdala

Imn

Ca o gheişă te strecori prin mine
Şi sânul tău miroase a floare de cireş
Dai catifeaua neagră din stamine
Şi-o scuturi la pistilul fără greş

Nu şchioapeţi când mă-ncaleci cu ţâfnă
Şi te iert, că ai gustul sprinţar
Ca un vin învechit ce cu râvnă
Îl clătesc prin gură, gregar

Eşti amară, ba dulce cu buchet de migdal
Şi ai pleoapa năucă de somn c-aş aduce
Un cizmar să-ţi bată un flec de metal
La tocul scâlciat ce mă seduce

Ai pielea aurie, ba roşie roze
După cum palma-mi beată te învredniceşte
Să-ţi mângâie-între coapse oareşce
Tu cepul prea umflat mi-l împuterniceşte

Intrăm în cramă – cum vrea Dumnezeu:
Goi, dar cu ruşinea-ascunsă-n foi de viţă
Că l-am făcut pe Bachus să uite că e zeu
Iar de iubire oarbă suntem criţă

Icos 7

Nu te pierd, nu mă-mpiedic, nu cânt
Ţi-ascult boscorodeala triumfală
Şi ţi-aş si-la-bi-si cuvântul sfânt
De ţi-aş aprinde-n suflet vreo scofală

Măcar te-aşează lângă sticla plină
Şi taci cu frumuseţea ta regală
Vreau să te sorb cum iau o aspirină
După beţie şi pe burta goală

Fac ulcer perforat, că eşti acidă
Şi n-am medicament să-mi tamponeze
Oful iubirii crude, gata să ucidă
Şi să-mi agaţe limba-n piuneze

M-ai vrea în balamuc, c-aşa ţi-e bine
Şi ai spăla zâmbind cămaşa mea de forţă
La guler, unde doar sărutul scai se ţine
Şi-mi arde greabănul cu foc de torţă